Brevetti C.E.A.

Parteneriat prin excelență

Credem în deschidere, flexibilitate și o colaborare lină și neîntreruptă cu colaboratorii noștri de afaceri. Relaționările noastre au la bază încrederea, cooperarea, respectul și interesul comun pentru un rezultat remarcabil.

Cu peste 2.000 de echipamente instalate în întreaga lume, Brevetti C.E.A. este recunoscută pe plan internaţional ca un specialist în echipamente de inspecţie.

Cunoştinţele extensive, investiţiile continue în cercetare şi dezvoltare, pasiunea pentru inovare şi fiabilitatea echipamentelor reprezintă cu siguranţă punctele forte ale companiei. O creştere constantă a cererii de la principalele companii farmaceutice multinaţionale a condus recent la o extindere semnificativă a spaţiului de producţie din Sovizzo, Vicenza.

Noul complex acoperă o suprafaţă totală de aprox. 6.000 metri pătraţi şi a fost proiectat şi construit astfel încât să aibă un impact minim asupra mediului.

Începând din 1997, managementul calităţii şi competenţele companiei sunt certificate conform ISO9001 (Standardul de Management al Calităţii). În 2013, Brevetti C.E.A. a obţinut certificarea A.E.O.F. (Authorized Economic Operator Full), cel mai înalt nivel care se poate obţine prin programul UE pentru Operatori Economici Autorizaţi (AEO), care cuprinde „Simplificări și securitate vamală”.

www.brevetti-cea.com